Azi

Martie. Primvara mereu o incalzea. Primavara mereu o inveselea. Nu si azi ..

Mergea pe strada si privea cu dezgust trecatorii. Totul era asa .. rosu si alb. Ce insemna rosu si alb? Alb este sentimentul de detasare, rosu e sangele.  Se simtea ca o rana deschisa, adanca, adanca .. Poate de aceea s-a si oprit la farmacie, si-a cumparat plasturi. Stia ca trebuie sa-si revina, stia ca trebuie sa se puna pe picioare.

Ea nici nu fumeaza, nici nu vrea, dar ii s-a parut cea mai buna idee atunci. Banii oricum nu aduc fericirea, asa ca s-a gandit sa scape de ei in cele mai nocive moduri care i-au trecut prin minte .

S-a asezat pe-o banca rece, mana-i rece, tigara-i rece, oamenii sunt reci, sufletul ii e rece. Putea sa-si dea si cele 100 haine de pe ea, frigul nu o stabatea, nu il simtea. Nu mai avea loc si de altceva in suflet. Inima ii atarna prea greu.

Deschide bricheta si priveste o clipa flacara. Emana atata caldura, avea nevoie de caldura.. “Ah, dar ce prostii!” Isi aprinde tigarea si trage dezgustata un fum lung, si il priveste apoi cum se imprastie in aer. Ea era fumul, incet, in timp, se deztrama in mii de firicele firave in bataia vantului, pana disparea cu totul. Asta era ea, iluzie.. deziluzie..

Este trist ca nu va ajunge niciodata sa fie flacara, caci nu avea din ce sa arda. pasiune, iubire, sprinjin, fericire .. Ah, dar ce fericire?! Fericirea e relativa. Fericirea e un sentiment de extaz ce tine o clipita si care are urmari veacuri, caci mereu vei mai vrea, vei mai vrea, si nu te vei satura. Vei dori mereu sa mai gusti o data din ea, fie si doar o secunda.

Dar vezi tu, si tigarea a facut acelasi lucru. Poate nu este adevarat ce se spune, poate acestea sunt pentru oamenii slabi, ci pentru oamenii realisti. Asta ar fi trebuit sa invete de la el, dar se pare ca a scapat esenta.

Arunca tigarea si o zdrobeste cu piciorul.